vineri, 4 iulie 2025
vineri, 04.07.2025
Sunt cam bosumflată. Ieri dimineață eram pe lecțiile practice, începusem să înțeleg, să mă pot concentra. Reușisem să adun și ultima sută din cele trei, am dat o fugă la ING să o pun în cont. Apoi cumpărături, masa de prânz... abia pe la trei am reușit să virez banii pentru Cursul de nouă luni, anul II. Întâi eram anul I la Academie, acum suntem Curs de nouă luni cu repetiție... Surpriza a apărut pe seară, când am încercat să intru iar pe linkul lecțiilor practice și nu am mai reușit. Nici pe platforma Academiei nu am mai putut intra. Deci în ziua în care am reușit să plătesc, am fost pedepsită. Totuși primele cursuri din februarie-martie-aprilie erau plătite, de ce nu mai am acces măcar la ele?!? Ce fel de pedeapsă mai e și asta, înțeleg să-mi tai luna neplătită încă, dar să-mi iei și lunile plătite... de ce mă amestec oare mereu cu oameni care nu mă respectă?!? Cred că Dumnezeu îmi atrage atenția că pot să studiez și singură, cursul mai mult mă blochează decât să mă lanseze, nu prea înțeleg de ce, dar asta simt. Adorm mereu la bărbile doamnei Morozkina, acum adorm și la doamna Claudia la fel, nu au niciun pic de strategie pedagogică. Predau de-a valma, fără un plan, o viziune de ansamblu. În plus, până se traduce o frază, o uit pe precedenta. Astăzi iar am avut ceva timp, puteam să mai ascult un curs, dar sunt încă pedepsită, nu pot accesa linkul, deși am plătit de mai mult de 30 de ore. Nu sunt supărată pe doamna Claudia, ea atât poate, sunt supărată pe mine, pentru că am avut încredere în ea. Așa-mi trebuie dacă îmi dau puterea pe mâna oricui. Un lucru e sigur, e ultimul an în care mai las pe altul să decidă pentru mine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
vineri, 04.07.2025
Sunt cam bosumflată. Ieri dimineață eram pe lecțiile practice, începusem să înțeleg, să mă pot concentra. Reușisem să adun și ultima sută di...
-
G. Grabovoi Creatia Eternitatii 04/02/2004 G. Grabovoi Acțiunea de control a lui Dumnezeu în dezvoltarea infinită 05/02/2004 Г. Гра...
-
Г. Грабовой ( 1-Аудио) Фундаментальные Законы Воскрешения 17.09.2002 G. Grabovoi (1-Audio) Legile fundamentale ale Invierii 17.09.2002 ...
-
G. Grabovoi Conducerea creatiei 01/06/2005 Г. Грабовой Методы Вечной жизни 04.06.2005 G. Grabovoi Metode ale vieții eterne 04/06/2005...